Cum măsor lățimea sistemului de prindere pentru perdele, draperii sau storuri romane

O ruletă, puțină îndemânare și totul e gata

Pentru a lua măsurile corecte avem nevoie de o ruletă și puțină îndemânare.

Vom ține cont de câteva aspecte importante, dintre care menționăm:

– stilul în care vrem să decorăm (clasic, modern, futurist);

– tipul de decorațiune selectat (perdea, draperie, stor roman);

– sistemul de prindere pentru care optăm (galerii metalice, șine din aluminiu/PVC, sistem stor).

După ce am decis ce ne dorim, vom măsura dimensiunea ferestrei (lățime și înălțime) astfel:

– pentru șine, vom măsura din perete în perete (tot peretele cu geamul), pentru a afla lățimea, iar pentru măsurarea înălțimii, vom măsura în trei puncte (stânga, centru, mijloc) dimensiunea podea-tavan;

– pentru galerii, vom măsura lățimea ferestrei, iar peste dimensiunile acesteia trecem în stânga și în dreapta câte 15 cm, dacă avem spațiu suficient. În cazul în care nu avem spațiu suficient, vom măsura distanța cea mai mică de la fereastră până la perete, apoi, pentru a avea simetrie, trecem în ambele părți (stânga-dreapta) atât cât ne permite. De exemplu, dacă fereastra are lățimea 1,7 m, iar în stânga avem doar 30 de cm distanța fereastră-perete și în dreapta avem mai mult spațiu, vom trece în dreapta 20 cm, iar în stânga tot 20 cm. Pentru măsurarea înălțimii, vom măsura în trei puncte (stânga, centru, mijloc) dimensiunea podea-galerie;

– pentru storul roman,

a) Pentru montaj pe rama geamului: vom măsura dimensiunea ferestrei (cu tot cu rama geamului) lățimea și înălțimea. De asemenea, se măsoară și lățimea ramei, dar și sticla, întrucât e important de știut. E simplu, L și l. Toate informațiile sunt utile atunci când se face estimarea pentru țesătură și sistem, deoarece țesătura trebuie să acopere sticla și puțin din ramă. Storurile se montează, de obicei, pe rama geamului.

b) Pentru montaj pe perete, deasupra ferestrei sau pe tavan. Dacă se vor monta pe tavan, este necesar să avem minimum 15 cm deasupra ferestrei, spațiu în care se va strânge storul, atunci când îl ridicăm. Prinderea este aceeasi, indiferent de locul în care este montat sistemul de stor roman.

După ce am notat dimensiunile, conform recomandărilor de mai sus, avem certitudinea că am măsurat corect și putem trece la pasul următor: alegerea perdelelor și a draperiilor, stabilirea texturilor și culorilor, precum și integrarea lor în proiectul de design pe care îl avem deja.

Tips:

  • dacă îți dorești galerie, măsoară adâncimea caloriferului. Astfel, vei evita situația în care perdeaua va sta pe calorifer;
  • dacă îți dorești șină, distanța podea-tavan nu are aceeași înălțime pe toată suprafața (nici la blocurile noi, nici la cele vechi și nici la case), dacă sesizezi o diferență mai mare de 2 cm de la un capăt la celălalt al șinei, atunci îți recomand să măsori înălțimea în mai mult de 3 puncte (și noi facem asta, just in case!).
  • tot la capitolul șină, este important să știi cât de mult te poți depărta de perete. Dacă ai o scafă de 10 cm, ei bine, poți monta acolo doar cea mai îngustă șină de aluminiu, de a doua șină nici nu poate fi vorba. Și nu, nu e vorba doar despre șine, te-ai gândit că perdeaua odată strânsă își mărește volumul la rejansă și nu va mai putea culisa? Apropo’s, cum montezi șina în 10 cm? Dar perdeaua/draperia pe șina respectivă?
  • dacă acum ești la capitolul amenajări/zugrăveli, scafe, spune-i constructorului să îți facă o scafă generoasă (minimum 20 de cm), altfel, o să ai mâinile zdrelite de la montaj. Nu, nu mă refer doar la montatul șinei, perdeaua va trebui spălată periodic (să zicem doar de două ori pe an). Ah, dar caloriferul? Știi că la o scafă mică, perdeaua va fi mereu pe calorifer?
  • dacă dorești să acoperi doar fereastra și 15/20 cm stânga-dreapta ferestrei, ține cont de faptul că va intra lumina prin fanta dintre perdea și perete.
  • dacă ai o cameră foarte luminată și ai în gând să pui draperii blackout, dacă nu ai acoperit tot peretele, tot va intra lumina în cameră. Alternativa ar fi să folosești șina curbată pe capete.
  • șinele curbate pe capete, acestea te condiționează să te îndepărtezi de perete minimum 19 – 20 cm (sau în funcție de fereastră/calorifer, câte șine pui în spatele acesteia etc.). Și dacă șina ta ar avea, în mod normal, 2 ml, de exemplu, mai adaugă aproximativ 50-60 cm pentru curburi.
  • șina curbată va avea tot timpul în spate o șină dreaptă, nu îți irosi banii pe curbură, doar prima șină este important să sigileze fereastra. Atenție la grinzile orizontale, curbura nu își mai are rostul, dacă sub grindă rămâne o fantă de 20 cm.
  • storurile romane, știm, îți plac storurile romane, și nouă! Sunt ochioase, frumoase și ușor de întreținut, dar sunt cam scumpe. Te rog, nu le compara cu roletele. Pe sistemul de stor roman poți folosi aproape orice țesătură, sunt versatile, poți schimba țesătura, o poți curăța, inclusiv tu acasă în mașina de spălat. Ehh, când vine vorba despre dimensiuni, o dimensiune greșită și trebuie să le mai plătești odată. Sunt tot mai populare și, totuși, croitoresele fug de ele, pentru că sunt destul de greu de lucrat. Nici dimensiunile nu sunt chiar floare la ureche.

Te rugăm să reții că fiecare fereastră are particularitățile ei, chiar dacă am scris minighidul de mai sus și câteva tipsuri, dacă măsurăm aceeași fereastră pe o scară de bloc de la parter până la etajul 10, dimensiunile vor fi diferite. Abaterea în construcție este de 5 cm, scafe, grinzi de rezistență sau pereți decorativi, rigips sau beton, ferestrele strâmbe, pervazul prea în exterior, calorifere prea mari, mansarde sau asimetrii, camere prea înguste și prea înalte sau prea late și cu înălțime mică. Toate aceste particularități sunt extrem de importante, atunci când îți îmbraci ferestrele pentru a crea un echilibru în camera respectivă.